TETZEL VINDE INDULGENŢE

Cam pe vremea când Martin Luther a început să studieze Noul Testament şi a fost uimit de simplitatea lui - şi când a înţeles marele adevăr biblic despre îndreptăţirea prin credinţă - l-a întâlnit pe Tetzel. Această întâlnire a avut ca efect întărirea convingerii că în credinţa şi spiritul Bisericii se strecuraseră treptat erori mari. Tetzel vindea indulgenţe cu autoritatea papei. Câştigul urma să se folosească pentru terminarea catedralei Sf. Petru din Roma.

Tetzel poate să-şi fi depăşit sau nu autoritatea, dar relatarea este că el a propovăduit, nu meritul sacrificiului lui Cristos, ci puterea papei şi a sa proprie, ca agent al lui spunând: Aveţi prieteni în purgatoriu care suferă pentru diferite păcate. Papa are putere să-i elibereze; eu sunt agentul lui. Cei care donează în acest fond să pună banii în această cutie şi să fie siguri că în momentul când fac acest lucru prietenii lor sunt eliberaţi de suferinţele purgatoriului.

Chiar dacă era catolic şi credea în purgatoriu, Luther n-a putut tolera o asemenea afacere comercială, că harul lui Dumnezeu se putea cumpăra cu bani. El l-a denunţat viguros pe Tetzel.

După câte ştim noi, vinderea publică a indulgenţelor a fost oprită în cele mai multe ţări civilizate, dar până recent în Mexic pe mesele multor biserici erau expuse indulgenţe, specificând diferite păcate şi nelegiuiri care aveau fixat preţul.

Protestanţii şi unii catolici au presupus că aceste indulgenţe permit a păcătui. Biserica Romei însă pretinde că ea niciodată n-a scos permise de a păcătui, ci numai o anumită iertare de suferinţele purgatoriului.

Astăzi printre cei care studiază Biblia pare să fie în creştere convingerea că Biblia învaţă că în moarte nu există cunoştinţă - că în dimineaţa învierii, momentul trezirii îl va conecta la gândul cu care a murit. Textele ca dovezi pentru purgatoriu ei le aplică la sfinţi în această viaţă, la „loviturile” lumii în veacul viitor şi la „timpul de necaz”. 

83