Un rezumat al dovezilor profetice despre prezenta lui Emanual şi despre restabilirea actuala a imparatiei sale.

„Ce frumoase sînt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mîntuirea; picioarele celui ce zice Sionului: Dumnezeul tău împărăţeşte (domneşte)!”--Is. 52:7.

((C718)) In faţa tuturor faptelor atît de clar dovedite în acest volum şi în volumele anterioare, trebuie ca fără şovăială să vestim celor credincioşi şi sinceri ucenici ai Domnului, Sionului său prea-iubit, acest adevăr minunat: „Dumnezeul tău domneşte!” Rugăciunea Bisericii, repetată fără încetare, a fost ascultsată, împărăţia lui Dumnezeu cu adevărat a venit. Chiar în timpurile de faţă a regilor pămîntului, înainte ca termenul lor de domnie să fi ajuns la scadenţă, împărăţia se stabileşte. Cei morţi în Christos sînt înviaţi deja şi glorificaţi împreună cu Domnul şi Capul nostru. Iar „picioarele”, membrii corpului lui Christos, cei cari rămîn încă în corp, resimţesc razele ce înfăşoară mulţimea celor glorificaţi cari se găsesc deja pe muntele (împărăţia) lui Dumnezeu. Ei chiar au grijă de această senzaţie lăuntrică întocmai ca strălucirea gloriei cereşti ce înconjura încă pe Moise cînd cobora de pe muntele sfînt, de pe muntele Sinai. Faţa acestor mesageri radiază de această bucurie cerească ce le umple inima, ce se revarsă de pe buzele lor cînd comunică între ei şi cu Domnul şi cînd proclamă către toate neamurile (munţii) vestea bună că domnia lui Emanuel a început. „Ce frumoase sînt pe munţi picioarele celui (picioarele corpului lui Christos) ce aduce veşti bune”, de bucurie şi de pace milenară, dînd asigurare Sionului că domnia Regelui său a început!

((C719)) Ce minunate adevăruri! Impărăţia lui Dumnezeu se stabileşte, Domnul Isus şi sfinţii înviaţi sînt deja prezenţi şi angajaţi în lucrarea măreaţă a secerişului, în timp ce şi noi, ca membri ai acestui corp slăvit, ca membrele „picioare”, deşi încă în carne, sîntem asociaţi la lucrarea lor pentru a face cunoscute veştile bune şi a arăta oamenilor însemnătatea evenimentelor măreţe, dar grave în acelaşi timp, cari trebuie să pregătească calea şi să introducă domnia glorioasă a dreptăţii.

((C720)) Despre ei au vorbit profeţii cînd ziceau: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai săi”. „Domnul, Dumnezeul meu, va veni, şi toţi sfinţii împreună cu el”. „Fiul omului va veni în slava sa, cu toţi sfinţii îngeri (mesagerii, solii săi)”. „Un rîu de foc (de groaznice judecăţi, un timp de necaz mare) curgea şi ieşea dinaintea lui. Mii şi mii de slujitori îi slujeau (nu numai sfinţii săi, ci şi alţi numeroşi agenţi--puteri lucrătoare) şi miriade de miriade (toată omenirea) stăteau înaintea lui. S-a ţinut judecata (textul francez: judecătorii s-au aşezat) şi s-au deschis cărţile”.--Iuda 14; Zaharia 14:5; Mat. 25:31; Dan. 7:10.

((C721)) Astfel e situaţia actuală; marele judecător a venit, nu ca la prima venire, într-o corp de umilinţă, pentru a se aduce pe sine jertfă, ci în toată plinătatea puterii sale, ca fiinţă cerească, îmbrăcat cu mărire şi autoritate divină, ca Reprezentantul lui Iehova, ca să stîrpească definitiv şi pentru totdeauna răul şi toată nedreptatea şi să readucă la perfecţiune şi la viaţă veşnică pe toţi acei cari vor voi să intre iarăşi în armonie cu Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu este descoperit şi înţeles astăzi cum n-a fost niciodată înainte. Cărţile descoperirii divine vor fi în curînd în întregime deschise. Judecata lumii începe deja asupra instituţiilor creştinătăţii nominale, şi marea lucrare care începe astfel, într-un mod neaşteptat de lume, va merge înainte pînă la marele sfîrşit prezis de Domnul, de apostolii şi de profeţi, şi pînă cînd toţi oamenii vor fi pregătiţi prin strîmtorarea cea mare să privească la Cel pe care L-au străpuns, ca la Mîntuitorul şi Liberatorul trimes de Dumnezeu, întocmai cum sfinţii, timp de veacuri, au „privit la Isus”, ca la Autorul şi Desăvîrşitorul credinţei lor. (Vezi Vol. 2, cap. 5.) Judecata sau darea socotelii care începe întîi cu Biserica, va cuprinde mai tîrziu toate neamurile şi, la timpul hotărît, în ordinea voită de Dumnezeu, legiunile de morţi vor învia.

((C722)) In vreme ce membrii glorificaţi ai împărăţiei, aflaţi dincolo de văl, dirijează mersul evenimentelor actuale care pregătesc domnia glorioasă, cei ce se află încă dincoace de văl, în carne, au şi ei o lucrare importantă de împlinit. Misiunea lor este să adune pe cei aleşi şi să-i pecetluiască pe frunte (în minte) prin cunoştinţa adevărului (Apoc. 7:3); să despartă grîul de neghină cu secera adevărului prezent şi să facă cunoscut în Sion acest mesaj glorios: „Dumnezeul tău domneşte!” Această lucrare la fel merge cu repreziciune înainte şi toţi credincioţii cari au primit deja pecetea adevărului, duc muncă activă pentru a pecetlui şi pe alţii. In curînd această mare lucrare se va termina, şi cei aleşi vor fi toţi adunaţi şi glorificaţi.

((C723)) O făgăduinţă binecuvîntată între toate celelalte primite de membrii bisericii primitive fu aceea că, acela pe care l-au văzut ducîndu-se, va veni iarăşi (Fapte 1:11); şi binecuvîntată fu nădejdea venirii sale, de-a lungul veacului evanghelic, pentru toţi credinciosii încercaţi şi persecutaţi cari l-au aşteptat plini de însufleţire şi cari au adormit, avînd în faţă priveliştea învierii şi a adunării lor laolaltă cu El. Dar cu cît mai binecuvîntaţi sînt ochii sfinţilor de astăzi! Căci urechile lor aud şi ochii lor văd semnele prezenţei aceluia care a fost din totdeauna speranţa lui Izrael.

((C724)) In timp ce în Sionul nominal, după cum a prezis profetul, păcătoşii cari au uitat sau n-zu păzit legămîntul lor cu Dumnezeu, sînt înspăimîntaţi de norii întunecoşi cari umbresc strălucirea feţei sale, şi în timp ce groaza a cuprins pe cei făţarnici, adevăratul Sion priveşte, cu ochii credinţei, pe Rege în strălucirea lui şi întrezăresc deja în depărtare ţara--ţara grîului şi a vinului, moştenirea glorioasă în care acest puternic Rege şi Liberator mare a venit ca să restatornicească rassa decăzută--ţara ai cărei locuitori nu vor mai zice: „Sînt bolnav!” fiindcă fărădelegea poporului care locuieşte acolo se va ierta.--Is. 33:14,17,24.

((C725)) Această glorioasă ţară, acest Paradis restaurat, noi îl vedem clar dincolo de perspectiva unei mii de ani. Şi cu bucurie şi cîntînd, sub conducerea acestui profet, mai mare decît Moise, care este acum în mijlocul nostru, mulţimea biruitoare a celor răscumpăraţi va merge pe calea înaltă a sfinţeniei către minunata ţară a repausului, departe de păcat şi de moarte, departe de orice suferinţă.--Is. 35:10. „Cîntaţi Domnului, voi cei iubiţi de el, măriţi prin laudele voastre numele Lui cel sfînt! Căci mînia Lui (care în mod necesar trebuie să se manifeste în timpul de mare strîmtoare care va zgudui lumea) ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara (noaptea) vine plînsul, iar dimineaţa veselia”.

((C726)) Nu peste mult, omenirea pedepsită, apoit convertită (primenită, schimbată), va lăuda la fel pe Dumnezeu şi-I va înălţa cîntece de slavă. „Şi mi-ai prefăcut tînguirile în veselie, mi-ai deslegat sacul de jale, şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-ţi cînte, şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeului, eu pururea te voi lăuda!”--Ps. 30:4,5,11,12.

((C727)) Să ne amintim încă odată în liniile sale mari, diferitele trăsături, puternic întemeiate, ale „temeinicului cuvînt profetic”, prin care am dobîndit această cunoştinţă care ne înbărbătează inimile şi ne umple sufletul de bucurie. Avem în urma noastră toate indicaţiunile profetice cu privire la timpul de astăzi şi care îl arată ca fiind perioada cea mai minunată din istoria lumii. Aceste profeţii ne-au arătat că de la 1873 noi trăim în a şaptea mie de ani; că „timpurile neamurilor” se sfîrşesc (după cronologie) în 1914 şi că venirea Aceluia care are dreptul la domnie a avut loc în 1874. Ele ne-au arătat mai departe că în acest timp al regilor naţiunilor, înainte ca timpul lor de domnie să expire, Dumnezeul cerurilor va stabili o împărăţie, că stabilirea acesteia a progresat fără încetare de la 1878, şi că în momentul acela trebuia să aibă loc învierea celor morţi în Christos şi, prin urmare, de la acea dată, nu numai Domnul şi Căpetenia noastră este prezent în mod nevăzut, ci şi toţi sfinţii săi mesageri (vestitori). Să observăm că data învierii celor morţi în Christos este paralelă cu data învierii lui Isus--Capul corpului. Invierea Domnului nostru avu loc trei ani şi jumătate după venirea sa ca Messia în anul 29 al erei noastre. Iar cea a corpului său, care este Biserica, trebuia să aibă loc în 1878, adică trei ani şi jumătate după venirea sa a doua oară în Octombrie 1874.

((C728)) Profeţiile ne-au arătat deopotrivă modul cum se va face reîntoarcerea Domnului nostru, că deşi va fi personal de faţă, nu va putea fi văzut de ochii noştri, nici el, nici sfinţii înviaţi cari sînt acum asemenea Lui. Deci numai cu ochii credinţei--a credinţei în „temeinicul cuvînt profetic”--vedem noi prezenţa Domnului. Am văzut de asemenea că cei din urmă membri ce alcătuiesc „picioarele lui Christos” vor fi în curînd schimbaţi şi înălţaţi la aceeaşi glorioasă poziţie, ca fiinţe spirituale, divine, asemenea lui Christos şi a sfinţilor acum înviaţi şi-L vor vedea aşa cum este. (1 Ioan 3:2.) Tot astfel, am văzut că venirea lui Ilie prezis şi manifestarea „omului păcatului”, care trebuia să precedeze venirea lui, sînt astăzi fapte împlinite.

((C729)) Apoi, în mod succesiv, am văzut cum la sfîrşitul celor 2300 de zile din Daniel (8:14), în 1846, sanctuarul lui Dumnezeu fu curăţit de erorile şi principiile mînjite ale papalităţii; cum cele 1260 de zile (sau un timp, timpuri şi jumătate de timp) sau durata puterii prigonitoare a papalităţii luă sfîrşit în 1799, dată care fu deopotrivă începutul timpului sfîrşitului; cum cele 1290 de zile indicau începutul înţelegerii (descoperirii) tainei profeţiei, în anul 1829, cum ea atinse punctul culminant în 1844 cu marea mişcare a adventiştilor (seconds-adventistes), în împlinirea prezicerii Domnului nostru, cînd fecioarele ieşiră spre întîmpinarea Mirelui, adică treizeci de ani înainte de venirea sa adevărată. Am văzut cum a întîrziat Mirele; am auzit de mai bine de cincisprezece ani strigătul de la miezul nopţii: „Iată Mirele!” şi cu o bucurie de negrăit am văzut că cele 1335 de zile, binecuvîntate între toate, ne duceau la anul 1874, dată ce marca reîntoarcerea exactă a Domnului nostru. Şi din acel moment noi am primit toate binecuvîntările făgăduite prin o descoperire mereu crescîndă a minunatelor taine ale planului divin.

((C730)) Am văzut apoi desfăşurîndu-se marea lucrare a secerişului, la timpul hotărît şi în ordinea stabilită; ea începu în toamna anului 1874 şi s-a desfăşurat treptat, în tăcere, dar cu repeziciune. Am văzut cum neghina fustrînsă în mănunchiuri şi legată snopi, şi cum grîul fu adunat în grînar. Cît de mare ne este bucuria şi bogată binecuvîntarea ştiind că începînd din vara anului 1878, cînd Regele îşi luă marea sa putere şi începu să domnească, sculînd la viaţă pe cei ce dormeau în Isus, nu mai este necesar ca vreunul dintre sfinţi să aştepte dormind în mormînt, căci chiar în clipa cînd mor, cei credincioţi sînt schimbaţi şi răpiţi la Domnul în mărire şi în putere. Intr-adevăr, noi putem spune: „Fericiţi de acum (de la 1878) morţii cari mor în Domnul! Ei se repausează de lucrările lor, dar faptele lor îi urmează”; căci lucrarea care se face dincolo de văl este la fel cu aceea în care toţi învingătorii sînt angajaţi dincoace de văl, cu singura deosebire că lucrarea celor ce au intrat în gloria naturii divine nu se mai face cu preţul unor obositoare sacrificii, ci în putere şi în mărire.

((C731)) Pe lîngă aceasta, vedem că favorurile dumnezeieşti se întorc puţin cîte puţin la Izraelul după trup, căci orbirea lor şi prejudecăţile lor contra lui Isus Christos încep să dispară. Noi vedem că ţara făgăduinţei se deschide pentru Evrei în vreme ce din alte ţări ei sînt alungaţi şi vedem de asemeni că Palestina înverzeşte din nou. Aceste semne exterioare sînt prin ele înseşi, alături de toate datele şi semnele profetice, puternice dovezi că noi trăim la încheierea vîrstei evanghelice care a fost destinată de Dumnezeu pentru alegerea Bisericii sau a clasei împărăţiei. Scripturile ne arată în mod sigur că orbirea şi decăderea Evreilor va ţine numai pînă cînd toţi membrii corpului lui Christos vor fi fost aleşi.

((C732)) Aflîndu-se astfel la ultima fază a timpului sfîrşitului, la sfîrşitul secerişului vîrstei actuale, aşteptînd reglementarea tuturor chestiunilor complexe cari aşteaptă să fie rezolvate în epoca noastră frămîntată, cît de solemne şi de arzătoare ar trebui să fie sentimentele celor ce au încredere în temeinicul şi dumnezeiescul cuvînt al profeţiei. Chestiunile importante şi perplexe (greu încurcate) cari se vor termina în marea strîmtorare prezisă de Daniel, frămîntă acum deja spiritul (mintea) oamenilor şi pregătesc criza cea groaznică.

((C733)) Spaţiul nu ne îngăduie să arătăm aici cum se va dezvolta această mare criză, dar trimitem pe cititor la Vol. 4 al Studiilor în Scripturi--„Bătălia Armaghedonului”. Să ne bucurăm totuşi de faptul că dincolo de strîmtorare, dincolo de disciplina folositoare şi mîntuitoare a domniei lui Christos, noi vedem glorioasa tară a odihnei, eterna şi prea-fericita moştenire a celor răscumpăraţi şi restatorniciţi.

((C734)) Acestea sînt într-adevăr timpuri măreţe, dar cît de puţini sînt aceia cari se lipesc de cuvîntul temeinic al profeţiei! De aceea, viitorul nu este considerat de cei mai mulţi decît din punctul de vedere al evenimentelor actuale. Oamenii văd că norii se îngrămădesc cu repeziciune, dar nu pot vedea franjurii (ciucurii) argintii şi strălucitori ai acestei domnii binefăcătoare dacă nu cred în Cuvîntul lui Dumnezeu.

((C735)) Da, noi recunoaştem prezenţa ta prea-iubită, scumpul nostru Domn şi Mîntuitor, şi ne bucurăm de dovezile restabilirii domniei tale dulci în această zi. Inimile noastre se revarsă de recunoştinţă cînd vedem armonia desăvîrşită a mărturieie divine--a legii, a profeţilor, a apostolilor şi chiar a minunatului „martor” din Egipt, mister atît de mult timp ascuns--împlinirea armonioasă a tot ceea ce a fost prezis. Temeinic zidiţi pe toate acestea, învăţăceii tăi văd cum se deschide glorioasa eră nouă, cu toate că nori şi întuneric gros ascund încă slava Ta din faţa tuturor, afară de ochii credinţei acelora cari formează Mireasa ta. Graţie acestei lumini strălucitoare adevărurile tale preţioase, apar acum unul după altul ca nişte perle (mărgăritare) de o strălucire ne mai cunoscută încă, oglindind măreaţa ta prezenţă!

((C736)) „Drepţilor, bucuraţi-vă în Domnul, şi sărbătoriţi amintirea numelui său sfînt”. „Bateţi din palme, toate popoarele! Inălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie! Căci Domnul, Cel Prea Inalt, este împărat mare peste tot pămîntul”. --vesi Ps. 33:1-4; 47; 66:1-10; 67; 72; 96; 97; 98; 100; etc.